Salutare!
Sunt Antonio, Coach specializat în Psihologie Transpersonală.
Copilăria mea a fost un coșmar.
Încă de la 3 ani, asistam neputincios la scenele în care bunicul o omora în bătaie pe bunica mea. Erau multe momente în care mă trezeam noaptea de la zgomotul loviturilor și de la țipetele ei. Dorindu-mi să o apăr, și desigur, neputând să o fac, ăla a fost primul eveniment în care mi s-a demonstrat că eu nu pot.
„Nu pot” a devenit o credință limitativă care m-a urmărit mare parte din viață.
La doar 4 ani, bunicul meu m-a bătut cu biciul cailor. Urlam și plângeam, dar nimeni nu m-a protejat. Îmi doream atât de mult să fiu strâns în brațe și apărat, dar cei care trebuiau să aibă grijă de mine s-au uitat dezinteresați la toată scena respectivă.
Atunci am învățat că nu contez și că sunt ceva greșit.
Când aveam 7 ani, tatăl meu a plecat la muncă în Spania și nu l-am mai văzut timp de trei ani. Evident sau, inevitabil, absența lui a lăsat un gol imens în sufletul meu pentru că am fost abandonat și mă simțeam singur, iar mama, cu natura ei narcisistă, nu-mi oferea sprijin emoțional. În perioadele în care pleca și ea la muncă în Spania, eram lăsat acasă cu mătușa mea care era doar un adolescent cu probleme mentale.
Mă simțeam respins de toată lumea și simțeam că nu aparțin nimănui și că toată lumea vrea să scape de mine. Copiii de la școală și de la bloc mă băteau și umileau regulat. Apoi, evident, și-n liceu, etichetele și bullying-ul erau la ordinea zilei. Oamenii strigau „poponarule” după mine pe stradă.
Inevitabil simțeam multă ură și-mi era profund rușine cu mine.
La 15 ani m-am îndrăgostit de un băiat de la mine de la școală. Sentimentele mele erau pure și sincere, dar singurele momente în care el mă băga în seamă și-mi spunea că mă iubește erau atunci când era mort de beat sau drogat. Nu aveam cu cine să vorbesc despre ceea ce simțeam pentru că majoritatea prietenilor mei mă bârfeau pe la spate, iar de familie nici nu are rost să pomenesc. Știam că nu pot să am încredere deplină în nimeni și mă simțeam extrem de singur.
Durerea trădării și a respingerii m-a făcut să devin egocentric și fițos. Părea că sunt un om rece și puternic, dar în interior mă simțeam o mizerie infectă. Scuză-mi cuvintele, dar sincer, nu văd care ar fi scopul dacă le-aș împacheta mai frumos. La momentul respectiv, stima mea de sine era atât de scăzută încât îmi adresam zilnic injurii de genul.Pentru că mă simțeam atât de mizerabil și eram furios, fumam în fiecare zi. Menționez că am început să fumez de la 12 ani. Am fost bun prieten și cu alcoolul. Destul de des se întâmpla să beau atât de mult încât multe au fost momentele în care nu-mi aduc aminte cum am ajuns acasă.
După liceu, am plecat în Barcelona să studiez actoria.
Era o evadare din viața mea de coșmar.
Deși perioada respectivă a avut supărările ei, eram mai bucuros decât în România. Bucuria din păcate a fost de scurtă durată. Tatăl meu a avut un episod de manie (e bipolar) și între timp părinții mei au divorțat.
Așa că, mai mult forțat, am fost nevoit să mă întorc în România fiindcă nu avea cine altcineva să se ocupe de tatăl meu.
“Acasă”, am căzut într-o depresie cruntă care a venit la pachet cu anxietate, gânduri suicidare, atacuri de panică, bulimie, și desigur, sărăcie.
Când am ajuns în țară, tata avea în frigider un pateu și o pâine mucegăită.
Șase luni am locuit împreună, eu care mă gândeam zilnic la moarte și tata care era un Zombie pe pastile. Not cute.
Am avut multe momente în care nu credeam că o să am cum să ies vreodată de acolo.
În 2019, am ajuns într-un punct de oboseală psihică.
Efectiv eram obosit să trăiesc genul ăla de viață și am decis să merg la terapie.
De la un terapeut homofob, care mi-a spus că-mi prescrie medicamente ca să nu mai fiu gay, am ajuns la unul superficial care pe lângă că lucra de suprafață, mă invalida destul de des.
Sună promițător, nu? După doi ani am concluzionat că abordarea din terapia clasică nu mă ajuta, așa că am început să-mi investesc ultimii bani rămași în cursuri de formare, 4 la număr, și am studiat singur sute de cărți pentru că am vrut să înțeleg ce am de făcut ca să mă fac bine!
În prezent, sunt student la master în Psihologie Transpersonală la Alef Trust, John Moores University - Liverpool, continuând să-mi dezvolt cunoștințele și abilitățile pentru a-i ghida eficient pe cei din jurul meu.
În toată perioada de studiu, m-am conectat profund cu suferința mea și am învățat să-mi fiu alături, să mă înțeleg, să mă ascult, să mă prețuiesc și să mă apreciez cu adevărat.
Am învățat să-mi exprim emoțiile, să-mi dau voie să le simt și să devin pentru copilul din mine ceea ce adulții din viața mea nu au știut să fie.
Am învățat să fiu răbdător, să mă respect și să-mi arăt compasiune. Am învățat să-mi exprim nevoile. Am învățat să vorbesc, să cer mai mult de la mine, să mă apăr și să mă iubesc cu adevărat.
Și cel mai important, am învățat să mă pun pe mine pe primul loc, ă mă prioritizez și să nu mă mai abandonez, ceea ce m-a ajutat să-mi reinventez viața și să mi-o reconstruiesc de la zero.
Azi, pot spune că sunt fericit și împăcat cu mine însumi.
Am depășit până la urmă cele mai grele momente chiar dacă nu consider că mi-am încheiat procesul de vindecare.
De câțiva ani l-am întâlnit pe Răzvan, partenerul meu.
El a fost prima persoană răbdătoare și blândă din viața mea. M-a ținut de mână și mi-a arătat ce înseamnă iubirea adevărată. Chiar dacă la început mi-a fost frică, am învățat că eu sunt mult mai mult decât atașamentul dezorganizat, așa că i-am dat voie să mă iubească și să-l iubesc.
Am învățat să construim o iubire sănătoasă împreună și să ne sprijinim reciproc fără așteptări ascunse; ceva ce eu nu am văzut la mine acasă. Azi, nu mai sunt speriat de a fi abandonat sau respins, pentru că am încetat să mă mai abandonez sau resping pe mine însumi. Aleg conștient să fiu alături de mine în fiecare zi, chiar și atunci când nu am chef. Aleg să trăiesc prezent în fiecare zi, pentru că știu că pot și merit să fac alegeri sănătoase.
Și de asta în ultimii patru ani am ales să investesc timp, efort și bani în creșterea și-n vindecarea mea.
Făcând asta, am câștigat înțelepciune și o mulțime de resurse, informații, instrumente și tehnici care m-au ajutat să mă eliberez de multe din traumele mele.
Azi pot spune că în sfârșit nu mai sunt o victimă, ci îmi creez viața după bunul plac.
Deoarece am învățat cum să-mi transform durerea, îmi doresc să te ghidez și pe tine să faci același lucru, pentru că știu ce înseamnă să trăiești blocat în suferință. Vorba aia, nu i-aș dori asta nici celui mai mare dușman al meu, pentru că știu că-i al dracului de dureros.
Procesul meu de vindecare nu a fost doar despre înțelegerea teoretică a traumelor, ci și despre conectarea profundă cu propriile mele suferințe. Consider că pentru a fi un ghid bun, indiferent că ești terapeut, psiholog, Coach sau psihiatru, e important să te fi conectat cu propriile tale răni. Altfel, este imposibil să ajuți pe cineva să se vindece în profunzime.
Când apelăm la un specialist care nu s-a conectat cu suferința proprie, ne expunem riscului de a primi doar definiții și informații teoretice, fără o adevărata înțelegere a durerii interioare.
Un specialist, fie că ne place termenul sau nu, este de fapt un vindecător!Eu cred cu tărie că vindecătorii îi pot ajută pe ceilalți doar să se ridice la nivelul lor energetic. Noi de fapt le dăm acces oamenilor la energia noastră, energie de care ei se pot prinde ca să urce mai sus din toate punctele de vedere. Poți să te ridici doar atât de sus pe cât ai coborât. Dacă nu ai coborât jos în durerea ta, nu ai cum să te ridici sus în bucurie, bogăție, iubire, acceptare, libertate și încredere. Energia pe care o emanăm ca vindecători influențează direct procesul de vindecare al celor pe care îi ghidăm. Dacă energia mea ar fi blocată de traume nerezolvate, inevitabil aș transmite această energie și celor pe care îi asist și i-aș încărca cu limitări și frici.
Suntem suma celor cinci persoane alături de care ne petrecem timpul, dar în același timp, suntem și suma specialiștilor la care apelăm.
Indiferent de ceea ce îți spune cineva, tu poți să alegi să ieși din orice situație dificilă te afli momentan. Ai puterea asta, crede-mă. Poți să te vindeci. Poți să ai încredere deplină în tine și să te simți în siguranță din nou.Trecutul tău nu trebuie să fie viitorul tău. Amintește-ți că ceea ce este posibil pentru mine este posibil și pentru tine.Crede în tine, așa cum eu cred în tine! Mulțumesc că ești aici și abia aștept să evoluăm împreună!
Antonio
